Meneopol Ofticatul
De ce sîntem cei mai trişti locuitori ai europei...? Răspunsul este atit de aproape de noi. Am avut fericita ocazie să particip zilele trecute la un spectacol oferit de nişte copilaşi (de altfel nişte genii muzicale), muzica bună, soliştii deasemenea, profesorii.. oameni cu devotament. Lipsea un singur lucru: zîmbetul de fericire şi împlinire al copiilor. Şi nu pot să cred nici în ruptul capului că 95% dintre copilaşi aveau probleme atît de grave în familie încît să aducă atîta tristeţe în viaţa lor. Erau prea pătrunşi de grijile lor iar bucuria care mi-au dăruit prin cîntecul lor nu-i bucura deloc. Nefericiţi rău de tot... Adevărul e că nu ştim să ne jucăm cu copii noştri, ne ascundem după deget şi inventăm scuze gen "program de lucru prea mare"; Nu ştim să le arătăm că ne place ceea ce fac cînd fac bine iar cînd greşesc nu ezităm să le reproşăm înzecit; Le spunem prea des că pentru fiecare cadou "Moşul" munceşte foarte mult, făra să ne dăm seama ca ei ştiu cine-i moşul; (ce paraşută de "Moş", "scoate ochii" unui copil...?) Şi apropos de asta... prea îi tratăm ca pe nişte proşti în condiţiile în care mulţi dintre ei sînt cu două capete peste nivelul nostru de inteligenţă; Nu avem grijă de alimentaţia lor şi îi cam uităm în faţa televizorului; Limbajul nostru în faţa lor este pur şi simplu degradant iar lor le cerem decenţă în limbaj; Lista poate continua dar mă opresc aici pentru că (încă) nu am copil şi pot fi acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză. Dar...
Mă doare în fund de tristeţea, durerile, boalele, neîmplinirile, nehotărîrile voastre... Copii trebuie învăţaţi să se bucure de amănuntele adevărate din jurul lor cumar fi primăvara, muzica, animalele, soarele, noaptea, culorile, cerul cu norii, marea şi muntele. I-ati plictisit şi blazat cu cea şcolă unde, sincer cred că nu vor învăţa mare lucru. I-aţi zvîrlit în creşe, grădiniţe şi şcoli cu speranţa că se va ocupa sistemul de învăţămînt de educaţia lor. Surpriză: educaţia se predă acasă, nu în afara ei. I-aţi forţat să meargă la facultăţi şi şcoli înalte atunci cînd ei îşi doreau o meserie sau erau născuţi pentru artă. Astăzi găsim preoţi, poliţişti, medici, profesori cu înclinaţii şpăgare şi criminale, păduri distruse de gunoaiele noastre menajere (ştiai că o pungă de plastic aruncată în natură se descompune în 100 de ani?), limbajul obscen a devenit o normalitate a vocabularului nostru, respectul faţă de semmenii noştri a dispărut cu desăvîrşire, muncim fără să producem iar cînd producem sau oferim servicii o facem cu bună ştiinţă prost... şi-aici lista poate continua. Toate astea sînt rezultatul unor ani de educaţie cel puţin ciudată (nu pot să uit părinţii care-şi trimiteau copii la facultate ca să aibă odrasla un loc "călduţ" de muncă...).
Încă ne sperie civilizaţia şi asta pentru că are reguli simple dar "prea" stricte. Nu-i aşa că nu ai fi deacord să primeşti o amendă egală cu salariul tău dacă ai arunca un bilet de autobuz pe stradă? Te rog doar să-ţi arunci o privire la felul cum se formează un rînd (la noi i se spune codă şi pe nună dreptate): oamenii stau foarte apropiaţi unul de altul, înghesuiţi şi asta chiar dacă sînt doar cîţiva, se aşează unul lîngă celălalt în loc să se aşeze unul în spatele celuilalt... Ştiu că pun accentul foarte mult pe amănunte la prima vedere neinteresante dar să ştii ca acestea arată foarte clar gradul nostru de educaţie şi inteligenţă.
Şi pentru că nu vreau să ne îndepartăm de copii, astăzi, pentru că e 1 IUNIE, NU meregeţi la vot, mergeţi în parc cu copilul vostru, aveţi cîştig garantat. Privirea matură a unui copil ar trebui să ne sperie, copilăria înseamnă imaginaţie, fantastic şi zîmbet naiv. Învaţă-ţi copilul să-şi folosească imaginaţia, intră tu în lumea lui si fă-l să zîmbească sănătos. Noi sîntem generaţia "La' că creşte..." şi nu sîntem prea sănatoşi, ar fi cazul să înţelegem că educaţia e unealta care formează un om sănătos şi onest. Educţia se face doar acasă. Exclusiv acasă.
De ce sîntem cei mai trişti locuitori ai europei...? Răspunsul este atit de aproape de noi. Am avut fericita ocazie să particip zilele trecute la un spectacol oferit de nişte copilaşi (de altfel nişte genii muzicale), muzica bună, soliştii deasemenea, profesorii.. oameni cu devotament. Lipsea un singur lucru: zîmbetul de fericire şi împlinire al copiilor. Şi nu pot să cred nici în ruptul capului că 95% dintre copilaşi aveau probleme atît de grave în familie încît să aducă atîta tristeţe în viaţa lor. Erau prea pătrunşi de grijile lor iar bucuria care mi-au dăruit prin cîntecul lor nu-i bucura deloc. Nefericiţi rău de tot... Adevărul e că nu ştim să ne jucăm cu copii noştri, ne ascundem după deget şi inventăm scuze gen "program de lucru prea mare"; Nu ştim să le arătăm că ne place ceea ce fac cînd fac bine iar cînd greşesc nu ezităm să le reproşăm înzecit; Le spunem prea des că pentru fiecare cadou "Moşul" munceşte foarte mult, făra să ne dăm seama ca ei ştiu cine-i moşul; (ce paraşută de "Moş", "scoate ochii" unui copil...?) Şi apropos de asta... prea îi tratăm ca pe nişte proşti în condiţiile în care mulţi dintre ei sînt cu două capete peste nivelul nostru de inteligenţă; Nu avem grijă de alimentaţia lor şi îi cam uităm în faţa televizorului; Limbajul nostru în faţa lor este pur şi simplu degradant iar lor le cerem decenţă în limbaj; Lista poate continua dar mă opresc aici pentru că (încă) nu am copil şi pot fi acuzat că vorbesc în necunoştinţă de cauză. Dar...
Mă doare în fund de tristeţea, durerile, boalele, neîmplinirile, nehotărîrile voastre... Copii trebuie învăţaţi să se bucure de amănuntele adevărate din jurul lor cumar fi primăvara, muzica, animalele, soarele, noaptea, culorile, cerul cu norii, marea şi muntele. I-ati plictisit şi blazat cu cea şcolă unde, sincer cred că nu vor învăţa mare lucru. I-aţi zvîrlit în creşe, grădiniţe şi şcoli cu speranţa că se va ocupa sistemul de învăţămînt de educaţia lor. Surpriză: educaţia se predă acasă, nu în afara ei. I-aţi forţat să meargă la facultăţi şi şcoli înalte atunci cînd ei îşi doreau o meserie sau erau născuţi pentru artă. Astăzi găsim preoţi, poliţişti, medici, profesori cu înclinaţii şpăgare şi criminale, păduri distruse de gunoaiele noastre menajere (ştiai că o pungă de plastic aruncată în natură se descompune în 100 de ani?), limbajul obscen a devenit o normalitate a vocabularului nostru, respectul faţă de semmenii noştri a dispărut cu desăvîrşire, muncim fără să producem iar cînd producem sau oferim servicii o facem cu bună ştiinţă prost... şi-aici lista poate continua. Toate astea sînt rezultatul unor ani de educaţie cel puţin ciudată (nu pot să uit părinţii care-şi trimiteau copii la facultate ca să aibă odrasla un loc "călduţ" de muncă...).
Încă ne sperie civilizaţia şi asta pentru că are reguli simple dar "prea" stricte. Nu-i aşa că nu ai fi deacord să primeşti o amendă egală cu salariul tău dacă ai arunca un bilet de autobuz pe stradă? Te rog doar să-ţi arunci o privire la felul cum se formează un rînd (la noi i se spune codă şi pe nună dreptate): oamenii stau foarte apropiaţi unul de altul, înghesuiţi şi asta chiar dacă sînt doar cîţiva, se aşează unul lîngă celălalt în loc să se aşeze unul în spatele celuilalt... Ştiu că pun accentul foarte mult pe amănunte la prima vedere neinteresante dar să ştii ca acestea arată foarte clar gradul nostru de educaţie şi inteligenţă.
Şi pentru că nu vreau să ne îndepartăm de copii, astăzi, pentru că e 1 IUNIE, NU meregeţi la vot, mergeţi în parc cu copilul vostru, aveţi cîştig garantat. Privirea matură a unui copil ar trebui să ne sperie, copilăria înseamnă imaginaţie, fantastic şi zîmbet naiv. Învaţă-ţi copilul să-şi folosească imaginaţia, intră tu în lumea lui si fă-l să zîmbească sănătos. Noi sîntem generaţia "La' că creşte..." şi nu sîntem prea sănatoşi, ar fi cazul să înţelegem că educaţia e unealta care formează un om sănătos şi onest. Educţia se face doar acasă. Exclusiv acasă.
