Meneopol Ofticatul
Cineva drag mie, zilele trecute încerca să mă facă să înţeleg că am început să confund ţara cu poporul şi încă ceva: că am devenit prea radical şi înverşunat. Cei care mă cunosc destul de bine ştiu că-mi plac copii, natura şi în general lucrurile frumoase şi cu o reală utilitatea intelectuală sau sufletească, mă impresionează arta şi oamenii înţelepţi, culorile calde, înaltul munţilor şi al cerului... Dar, impresionat de cele frumoase nu mă las orbit şi cred că încă nu mi s-a pus pata cea neagră în faţa ochilor şi nu am început să dau rateuri la capitolul judecată. Văd foarte bine şi ceea ce se întîmplă rău şi urît în jurul meu şi mai mult decît atît încerc (chiar şi prin acest blog) să mişc ceva în cei care pot schimba ceva, adică în voi. Dacă avem guverne de rahat noi sîntem vinovaţi, dacă este mizerie pe stradă tot vina noastră e, dacă au dispărut pădurile... cine crezi că-i vinovat? Te întreb: cine sfinţeşte locul? Fără cetăţenii ei această ţară ar fi un... teren şi-atît. De aceea românia este cetăţenii ei şi nu altceva. Cînd spun românia mă refer strict la oamenii de pe aceste meleaguri şi în nici un caz la munţi, mare, lacuri etc. (aceste minuni nu sînt infăptuite de mîna omului ci de natură), iar cînd spun "cetăţeni", acest termen se referă la persoanele cu cetăţenie română: ţigani, unguri, nemţi, evrei, aromâni şi tot aşa. Orice am spune şi oricît am arăta cu degetul spre o etnie sau alta, aceştia sîntem noi, românii. Toate problemele create de ţigani peste hotare sînt ale noastre din foarte multe motive dar mai cu seamă pentru că nu am ştiut să-i educăm atunci cînd erau acasă; problemele legate de copii făra părinţi (cei plecaţi să muncească peste hotare) sînt tot ale noastre pentru că nu am ştiut să le oferim acelor părinţi locuri de muncă adevărate aici, în ţara lor; problema profesorilor umiliţi de elevi este tot a noastră pentru că acceptăm un sistem de învăţămînt răsuflat ba chiar retard... Ştiu că pare foarte generalist atunci cînd abordez o temă precum "problemele patriei" dar această senzaţie apare numai pentru că problemele celor de lîngă noi nu ne prea interesează, noi românii ne simţim chiar bine atunci cînd vedem că cel de lîngă noi are probleme.
Cel care mă arăta cu degetul zilele trecute a luat atitudinea românului standard şi mi-a explicat că oricît as vrea să schimb sistemul o să-mi fie imposibil. Şi-a plecat. Aşa este, numai un nebun ar putea crede că se poate lupta cu un sistem, oricare ar fi acela. Îngrijorător este altceva: simplitatea şi agilitatea cu care cei de lîngă noi ne părăsesc atunci cînd avem nevoie de ei. Şi, vreau să mă crezi, nu-mi doresc să lupte alături de mine... ci să mă asculte, să mă susţină, să mă încurajeze. Modul în care noi românii ne trădăm, minţim si abandonăm apropiaţii mă duce cu gîndul la o singură etnie în care dăm cu piatra de atîta amar de vreme: ţiganii. Şi mai ţigani ca noi românii nu ai să vezi nicăieri. Laşi, trădători, mincinoşi, falşi, coruptibili şi nu în ultimul rînd hoţi. Aceasta este imaginea românului, şi nu cred că ţiganii ne-au influenţat, mai degrabă cred că am atras aceste etnii nomade pe tarîmurile noastre "sfinte".
Şi dacă tot nu înţelegi ce vreau să spun atunci încearcă să înţelegi de ce toate guvernele de la '89 pînă azi ne iau la mişto, de ce guvernanţii noştri au concedii şi tu nu ai, de ce sîntem oaia neagră a europei, de ce salariul mediu este minim, de ce doar pensionarii sînt favorizaţi, de ce nu avem şcoli şi grădiniţe... Sîntem poporul de plastilină care nu mai face distincţia între minciună, hoţie, şpagă şi... dreptate, onestitate, onoare, curăţenie. De ce plastilină? Pentru că eşti ceea ce vrea sistemul: nu gîndeşti pentru tine, nu hotărăşti pentru copilul tău... Tu nu-ţi mai doreşti nimic.
Dacă aş avea o ţară românia aş vrea să fie ţara mea pe care să pot s-o stric şi să fac alta. Şi cine mă cunoaşte ştie cum s-ar numi ţara mea cea nouă, albă şi curată.
Dacă aş avea o ţară românia aş vrea să fie ţara mea pe care să pot s-o stric şi să fac alta. Şi cine mă cunoaşte ştie cum s-ar numi ţara mea cea nouă, albă şi curată.
